Două decenii de la moartea lui Petre Ţuţea

Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României, 25 octombrie 2011

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oara naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este sa ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit sa le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare.

România a evoluat mult în ultimele doua decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeana şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu doua tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, daca este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa româneasca, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Româna şi Banca Naţionala, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românească.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatra de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua sa facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorica, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie sa ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi si cu vecinii şi fraţii noştri, să continuam efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea româna de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita româneasca are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă daca vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimba ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu vad România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa sa ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Arhim Zaharia Zaharou – Relatiile intre oameni in lumina relatiei noastre personale cu Hristos (video)

Joi, 29 septembrie 2011, părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ – Essex, Anglia, a susţinut, începând cu ora 17:00, o conferinţă cu titlul: „Relaţiile între oameni în lumina relaţiei noastre personale cu Hristos“ la Centrul „Providenţa“ din Iaşi in fata a 1000 de oameni.

Părintele Zaharia a fost ucenic apropiat al arhimandritului Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, stareţul şi fondatorul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Essex.

Originar din Cipru, părintele Zaharia a studiat chimia în Marea Britanie, unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe. Întâlnindu-l pe stareţul Sofronie şi, marcat de statura duhovnicească a acestuia, a ales devenirea întru monah în mănăstirea acestuia.

sursa: Portalul Doxologia

Moastele a patru sfinti au fost aduse in Romania pentru prima data de la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos

Această prezentare necesită JavaScript.

Sute de medieşeni s-au strâns marţi dimineaţa la Catedrala Ortodoxă din oraş, pentru a asista la sosirea Sfintelor Moaşte de pe Muntele Athos. La ora 10 a avut loc slujba oficială de primire în România a Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Matei, Sfântului Ştefan şi Sfânta Muceniţă Varvara. Slujba s-a desfăşurat la ora 10 la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Mediaş si a fost oficiată de Arhiepiscopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiu, Andrei Făgărăşanu.

Iniţiativa de a aduce moaştele în ţară aparţine Asociaţiei „Muntele Athos – Schitul Prodromu”, cu sediul în Mediaş, cu implicarea directă a lui Mircea Simion Vescan, preşedintele asociaţiei. „Am iniţiat aducerea moaştelor încă de acum trei ani, însă abia anul acesta am reuşit să primim binecuvântarea monahilor de la Muntele Athos. Ideea s-a născut din dorinţa mea de aduce în ţară un simbol al Ortodoxiei şi al monahismului de pe Muntele Athos şi de a contribui cu toate puterile mele ca românii să rămână fideli acestei credinţe strămoşeşti, pe care toţi trebuie s-o purtăm în suflet. Am o singură speranţă în suflet, şi anume că românii vor fi mai uniţi”, ne-a spus Mircea Simion Vescan. Moaştele se vor afla între 6 şi 19 septembrie la Mediaş, Schitul Bazna, Sibiu, Cluj-Napoca şi Braşov. În aceste zile, slujbele religioase nu vor conteni în lăcaşurile de cult unde se vor afla moaştele din Muntele Athos.

Miercuri, 7 septembrie, în ajunul praznicului „Naşterea Maicii Domnului”, moaştele vor ajunge la Schitul Bazna din judeţul Sibiu, aşezământ monahal care îşi va serba hramul. Sfânta Liturghie din ziua praznicului va fi oficiată de IPS Laurenţiu şi un sobor de preoţi şi diaconi. În aceeaşi zi, de la ora 17:30, moaştele vor fi aduse la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde vor rămâne până luni, 12 septembrie. Pe 12 septembrie, moaştele vor fi duse la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Aici vor rămâne până joi, 15 septembrie, când vor fi duse la Braşov, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Delegaţia atonită se va întoarce în Grecia luni, 19 septembrie.

sursa: Ziarul Lumina & Tribuna

6 Septembrie – Pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhanghelul Mihail

Icoana pictata de prof. dr. Georgios Kordin in cadrul Festivalul International de Pictura Bisericeasca, editia a II-a, Iasi, 2010

Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe „Mare Voievod” sau „Arhistrateg al puterilor cereşti”, fiind considerat căpetenia cetelor îngereşti. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie vâlvâietoare de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi apără pe credincioşi. Pe 6 septembrie, Biserica face pomenirea minunii înfăptuite de Sfântul Arhanghel în oraşul Colose.

Oraşul Colose, din regiunea Frigia, astăzi în Turcia, a fost locul unei înfloritoare comunităţi creştine, pentru că aici Evanghelia lui Hristos a fost vestită de Sfinţii Apostoli Ioan, Filip şi Bartolomeu. Sfântul Apostol Pavel a scris şi o epistolă colosenilor, rămasă în canonul Sfintei Scripturi. Evanghelia lui Hristos a fost vestită colosenilor „întru adeverirea Duhului şi puterii”, adică însoţită de minuni şi semne, spre întărirea credinţei creştinilor. Astfel, Sfântul Ioan Evanghelistul a biruit prin „sabia duhovnicească a cuvântului lui Dumnezeu” pe preoţii păgâni şi a sfărâmat cu puterea numelui lui Hristos statuia zeiţei Artemis. Tot Sfântul Ioan a ucis şi o viperă pe care păgânii o cinsteau, proorocind că peste acest loc se va arăta darul Sfântului Arhanghel Mihail.

După plecarea Apostolului din Colose, aici a răsărit un izvor minunat care tămăduia de boală pe oricine se apropia cu credinţă, prin lucrarea dumnezeiască a Sfântului Arhanghel Mihail. Foarte mulţi păgâni au fost chemaţi de Dumnezeu la credinţă prin lucrarea acestui izvor minunat. Nu numai poporul devenise creştin, dar şi căpeteniile şi dregătorii din Colose se botezau din pricina minunilor ce se făceau la acest izvor. Lângă izvorul Arhanghelului Mihail, un om bogat a ridicat o bisericuţă, spre slava lui Dumnezeu care i-a vindecat fiica. În această biserică şi lângă izvorul tămăduitor a trăit şi Cuviosul Arhip, cel care vorbea cu Dumnezeu şi petrecea o viaţă cu adevărat cerească. Acest sfânt al lui Dumnezeu era ca un far călăuzitor pentru creştini, pentru că se îngrijea cu rugăciunea şi cu sfaturile spre mântuirea credincioşilor. Păgânii din Colose, ştiind de faima cuviosului, au încercat prin multe lupte şi chinuri să-l ucidă pe Arhip. Adeseori îl ocărau, îl batjocoreau trăgându-l de barbă şi de păr, îl tărau călcându-l cu picioarele. Cuviosul Arhip şi mai mult se ruga lui Dumnezeu.

Neputând să-l înduplece cu chinurile pe cuvios, păgânii s-au hotărât ca biserica şi întreg locul unde era izvorul Arhanghelului să le piardă. Au pus stăvilar pe două râuri care curgeau aproape de locul unde trăia cuviosul, astfel încât atunci când se va sfărâma barajul, apele învolburate să distrugă biserica şi izvorul Sfântului Arhanghel. Când au dărâmat stăvilarul şi când apele învolburate se îndreptau spre biserică, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în chip minunat şi însemnând în semnul Sfintei Cruci a oprit năvălirea apelor, care au rămas ca un zid nemişcat înaintea bisericii. Apoi Arhanghelul a însemnat o piatră şi despicându-se ea s-a făcut ca o adâncime în pământ. Acolo Sfântul Mihail a prăvălit întreg muntele de apă care stătea nemişcat în faţa lui Arhip şi a bisericii, zicând: „Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică şi să fie izbăvire de toate răutăţile tuturor celor care vor alerga cu credinţă”. De când s-a făcut această minune, locul unde se află piatra despicată care a înghiţit apele se numeşte Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

Tot astăzi se mai face pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail de la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte.

Numele Sfântului Arhanghel Mihail este pomenit în tradiţia creştină apuseană cu ocazia mai multor minuni pe care le-a făcut. Astfel se spune că i s-a arătat de mai multe ori Sfântului Împărat Constantin cel Mare, spunându-i că el l-a apărat în bătăliile pe care le-a avut cu duşmanii. În timpul Sfântului Grigorie cel Mare, episcopul Romei (590-604), Sfântul Arhanghel a apărut deasupra oraşului şi a pus capăt unei epidemii ce cuprinsese Roma.

Numele Arhanghelului Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu!”, şi tradiţia spune că el a fost căpetenia îngerească care i-a alungat pe satan şi ceata îngerilor căzuţi din ceruri, rostind cuvintele care se regăsesc şi în Sfânta Liturghie: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” În Vechiul Testament, Mihail s-a arătat lui Iosua Navi şi profetului Daniel. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Sfântul Arhanghel Mihail a mers înaintea evreilor în timpul exodului din Egipt, el i-a păzit pe cei trei tineri evrei aruncaţi în cuptorul de foc pentru că nu au vrut să se închine idolilor şi tot el s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise. Arhanghelul Mihail, în calitatea sa de conducător al oştilor cereşti, poartă în mâna dreaptă o sabie de foc şi în cealaltă mână poartă adesea un scut, o creangă de curmal, o lance sau un steag alb. De multe ori este înfăţişat călcându-l în picioare pe diavol, reprezentat în chipul unui dragon.

sursa: Ziarul Lumina

La intrarea în veşnicie a marelui duhovnic – Cuvântul IPS Teofan la slujba de înmormântare a Părintelui Arhim. Arsenie Papacioc, 21 iulie 2011.

Parintele Arsenie Papacioc - foto Silviu-Andrei Vladareanu

Despre părintele Arsenie, ca duhovnic, se pot spune nenumărate lucruri. Cred că oricine a trecut prin chilia Părintelui poate da mărturie, înainte de toate, despre uşurarea de povară pe care o simţea după o întâlnire chiar şi de numai câteva minute cu Părintele. Sufletul parcă zbura!

Încerc să dau mărturie aici doar de trei lucruri: starea de prezenţă pe care el o cerea şi o dădea ca un canon fiecăruia, starea de mărturisitor al dreptei credinţe şi starea de receptivitate a durerilor aşezate în inima Părintelui faţă de toţi cei care au trecut prin chilia Cuvioşiei Sale.

„Dumnezeu nu iubeşte plângăcioşii”, „Dumnezeu îi are în braţe doar pe luptători”, spunea Părintele adesea celor care se apropiau de dânsul cu inima zdrobită. El îi îndemna ca pe lângă cruce să aibă şi sabia, ca pe lângă metanii să aibă şi curajul mărturisitor, căci mare este smerenia – ea te duce la Dumnezeu şi măsoară starea ta duhovnicească -, dar mare este şi curajul mărturisitor. Puterea smereniei, împreună cu puterea mărturisirii, îl îmbracă pe om în puterea Crucii, în puterea biruinţei şi a Învierii. Această stare de luptător Părintele o aşeza la inima fiecăruia pentru că, spunea el: „Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său şi Dumnezeu te mântuieşte în fiecare clipă. Fii, aşadar, luptător!”.

Părintele dădea un canon celor care treceau prin faţa Cuvioşiei Sale, iar canonul acesta era: prezenţă în faţa lui Dumnezeu, pentru că El te-a creat; prezenţă în faţa aproapelui, pentru că eşti destinat să-l iubeşti şi să te rogi pentru el; prezenţă în faţa lumii, pentru că eşti chemat să porţi lumea întreagă în rugăciunile tale către Dumnezeu; prezenţă în faţa propriei tale conştiinţe, pentru că nu trebuie să fie niciodată adormită.

Dorea Părintele – şi cu voia Celui de Sus a reuşit – să fie viu în adevăratul sens al cuvântului, să alunge moartea din chipul lui şi din chipul celor care-şi plecau genunchii în faţa sa. „Dumnezeu, spunea marele duhovnic, mântuieşte doar pe cei vii, pe cei care pulsează de viaţă, pe cei care trăiesc cu adevărat în fiecare clipă, pe cei care dăruiesc viaţă celor din jurul lor”.

Părintele Arsenie a manifestat receptivitate faţă de durerile oamenilor. Ne putem întreba: de ce atât de mulţi şi-au îndreptat atenţia spre chilia Părintelui de-a lungul celor 35 de ani: la Techirghiol sau cât a zăbovit în Mănăstirea „Dintr-un Lemn” din Vâlcea ori în celelalte mănăstiri din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare? Pentru că oamenii simţeau povara păcatelor, a necredinţei, a disperării pe umerii sufletelor lor. Veneau la chilia lui, aşezându-şi sufletele lor în mâinile Părintelui, iar el avea darul să-ţi ia sufletul, să-l atingă de sufletul său şi pe amândouă să le aducă înaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, mulţime de arhierei, de stareţi şi stareţe, de preoţi de parohie, demnitari, intelectuali, oameni cu stare sau simpli credincioşi, într-un convoi neîntrerupt, ca o cascadă care curgea valuri, valuri, s-au îndreptat spre chilia Părintelui ca să-şi uşureze sufletul. Părintele ştia un lucru: că trebuie să fie următor Apostolului Pavel, precum Apostolul însuşi a fost următor lui Hristos, Care a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Părintele Arsenie a fost un următor al lui Hristos. A luat asupra sa povara lumii, pentru că avea pecetea lui Hristos aşezată pe sufletul lui, pecete care – după mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog – înseamnă să preiei păcatele altora şi să le consideri ca fiind ale tale şi să plângi pentru ele ca şi cum ar fi propriile tale păcate, dându-ţi chiar sufletul pentru aproapele. Astfel dobândeşti pecetea lui Hristos în chipul tău.

Dumnezeu l-a chemat la sine pe Părintele Arsenie. Ne întrebăm astăzi: cum de a fost cu putinţă ca o floare atât de frumoasă să odrăslească pe pământul nostru? Cum s-a putut naşte şi creşte un bărbat atât de puternic? Doar mila lui Dumnezeu cunoaşte adâncul acestei taine. Noi ştim că a avut o familie binecuvântată. A avut cei şapte ani de acasă. L-a binecuvântat Dumnezeu să trăiască în strălucita perioadă interbelică, să-şi asume atunci responsabilităţi administrative în viaţa ţării. Prin suferinţă a fost trezit, prin cei 14 ani de închisoare: înainte de venirea comuniştilor la putere şi după aceasta. Şi apoi Dumnezeu – şi aici poate găsim frânturi de răspuns la întrebarea de ce a fost atât de mare acest bărbat – a rânduit ca, mergând la Slatina, să-l întâlnească pe Părintele Cleopa; mergând la Sihăstria, să-l întâlnească pe Părintele Petroniu Tănase; vieţuind la Antim, să cunoască bunătatea Părintelui Sofian; trăind la „Dintr-un Lemn”, să-l cunoască pe marele întru simplitate şi întru sfinţenie, Părintele Teofil Bădoiu. A legat o prietenie mare cu Părintele Gavriil Stoica de la Zamfira. I-a cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ioan Ianolide, pe Mircea Vulcănescu, pe Nichifor Crainic, pe Părintele Benedict Ghiuş, pe Părintele Iustin Pârvu şi pe alţii asemenea lor.

Dumnezeu l-a dăruit neamului românesc pentru a-l ajuta pe acesta să trăiască clipe de adevăr, căci unde este Adevărul – spunea Părintele în urmă cu trei ani – acolo este Biserica; şi Biserica este acolo unde este Adevărul.

Părintele a plecat la cer. Mulţi se întristează. El însă se bucură, căci s-a împlinit cuvântul pe care l-a rostit cu certitudine în inima sa: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule” (Psalm 41, 1). Aproape o sută de ani a aşteptat clipa aceasta, şi anume să intre în cămara de nuntă, în lumina cea neînserată, să şadă la masa Cinei celei de Taină. Şi aceasta nu doar pentru două ore, ci pentru veşnicie.

Acum, în zările Împărăţiei îi are alături: pe Patriarhul Justinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat în clipe de cumpănă prin rugăciunea, sfatul şi binecuvântarea Părintelui; pe marele mitropolit Bartolomeu, cel care i-a fost foarte mulţi ani fiu duhovnicesc, plecat ca un înaintemergător; pe Părintele Petroniu Tănase, un alt înainte mergător. Spunea un Părinte de la Muntele Athos: „bătrânii cheamă bătrânii în Împărăţia Cerurilor”.

Nouă nu ne mai rămâne decât să rostim o rugăciune: „Îţi mulţumim, Doamne, că ni l-ai dăruit atâta vreme! Ai milă de noi, Doamne, şi de astăzi înainte cu harul şi cu iubirea Ta de oameni! Amin!

† Veşnică să-i fie pomenirea!

sursa: Ziarul Lumina – editia de Moldova

„Am simţit superioritatea creştinismului” – interviu cu un predicator musulman convertiti la Ortodoxie

 

Există în Londra câţiva foşti musulmani care au şi fost ucişi pentru trecerea lor la creştinism. De aceea Părintele Nicolas Savtchenko, paroh al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra, va păstra discreţia asupra unor detalii din viaţa neofitului.

Daniel, vă rog să îmi vorbiţi despre frăţia voastră…

Am fost mulţi ani un musulman fervent, împreună cu soţia şi cu copiii mei. Sunt născut în Marea Britanie, dar în viaţa mea am călătorit mult în ţări musulmane. Cunosc bine cultura britanică şi cea musulmană. Am trăit în Arabia Saudită, unde am studiat teologia şi am contribuit la misiunea musulmană printre muncitorii străini de aici. De asemenea, am trăit şi ceva timp în Afganistan, sub regimul talibanilor, în Pakistan şi în Cashmir. Am fost ceva timp şi în Bosnia. În ultimii ani, am trăit cu familia mea la Londra, unde de ceva vreme, am devenit reprezentantul islamului într-o organizaţie inter-religioasă bine cunoscută dedicată păcii. Ultimii doi ani, am slujit ca şi consilier pe probleme de islam al Arhiepiscopului de Canterbury. De două zile, l-am sunat şi el a zis să intru în Biserica Ortodoxă Rusă din Londra.

Care a fost atitudinea sa?

Arhiepiscopul de Canterbury a fost foarte fericit. O dată mi-a zis recent că doi dintre angajaţii săi în administraţia personalului Bisericii Anglicane au intrat în Biserica Ortodoxă; el respectă alegerea lor şi ei vor continua să lucreze în cadrul administraţiei Bisericii Anglicane.

Ce v-a condus la Hristos?

Prima oară am avut dorinţa puternică de a studia în detaliu Noul Testament, şi acest lucru mi s-a întâmplat când mă aflam în faţa mausoleului Kaaba de la Mecca. Am trăit ceva timp şi la Mecca. Literatura creştină în Arabia Saudită este strict interzisă şi numeroase situri creştine sunt blocate, dar cu dezvoltarea modernă a telecomunicaţiilor, nu este dificil pentru cei ce caută să găsească Cuvântul lui Dumnezeu.  După câtva timp, am încercat să conving un american care lucra în capitala Arabiei să se convertească la islam. În timp ce vorbeam cu el, acesta mi-a răspuns cu multă convingere şi curaj. Am fost surprins de curajul său, căci în Arabia Saudită, un om care predică creştinismul, poate foarte uşor fi ucis. Conversaţiile cu creştinii în Arabia Saudită au fost foarte importante pentru mine. Ca şi persoană asociată la misiunea islamică în Arabia, am întâlnit mulţi străini creştini. Am remarcat că în cea mai mare parte din cazuri, creştinii nu se converteau la islam din proprie voie, ci doar pentru a putea să muncească în Arabia Saudită şi de a obţine o scutire financiară din faptul că sunt musulmani.  Realitatea este că salariile non-musulmanilor sunt mai mici decât ale musulmanilor, din cauza unui impozit special, fixat de însuşi Mahomed. Salariile creştinilor în Arabia sunt foarte mici, şi unii se convertesc la islam pentru a câştiga mai mulţi bani. Majoritatea filipinezilor care au obţinut un domiciliu renunţă imediat la islam. Am început să explorez încă şi mai mult creştinismul şi puţin câte puţin, am simţit superioritatea sa asupra islamului. Ortodoxia – pentru prima dată – am întâlnit-o la Sarajevo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Sarajevo nu vorbeau engleza şi nu puteam să exprim ceea ce voiam. După ce am aşteptat ca un grup de imami să se îndepărteze de biserică, am intrat în biserica sârbă, şi am simţit privirea uimită a unui preot sârb, când m-am închinat în manieră ortodoxă şi am făcut o metanie până la pământ.  Atunci am simţit că ortodoxia era din toate confesiunile creştine, cea mai aproape de mine. Am studiat şi mai mult teologie creştină, în special ortodoxă, am cumpărat o mulţime de cărţi, am vizionat filme… Mi-a plăcut mult filmul “Ostrovul”. Puţin câte puţin am decis să cer Botezul în Biserica Ortodoxă Rusă.

Auzim în ultimul timp despre misiunea creştină în ţările musulmane. Este acest lucru real?

Sunt de acord că sunt mulţi creştini ascunşi în Arabia Saudită. Eu însumi am întîlnit de mai multe ori oameni care erau creştini în taină. Trebuie să înţelegem aceasta, pentru că în Arabia şi în alte ţări, cea mai mare parte dintre musulmani merge la moschee, nu pentru că credinţa lor îi încurajează să o facă, ci pentru că sunt obligaţi sub presiunea legilor şi a tradiţiilor. Vizita la moschee devine o povară. Musulmanii de astăzi au o religiozitate mult mai redusă decât credem noi în lumea creştină. În ţările musulmane există o mulţime de moschei unde se spune că trebuie să ne rugăm de cinci ori pe zi, dar în afară de vineri, nimeni nu vine la moschee. În afară de vineri, în orice moschee nu veţi vedea

mai mult de cinci persoane, deşi există un mare număr de case musulmane prin preajmă. Cea mai mare parte a musulmanilor nu vine la moschee nici măcar vinerea. Unii încep să vină în perioada Ramadanului, dar după post, ei dispar până la anul viitor. Într-o moschee în luna Ramadanului pot fi sute sau chair mii de persoane, iar după post nu mai sunt decât cinci.  În ţările musulmane, multă lume caută adevărul, de aceea misiunea creştină va creşte. Cei mai mulţi vorbesc despre creştinism prietenilor, iar recent au apărut un post de televiziune şi unele site-uri pe internet dedicate misiunii creştine printre musulmani. În general, mulţi musulmani se îndepărtează de islam, şi acest lucru este vizibil în ţările occidentale. În Marea Britanie, mulţi musulmani s-au convertit la creştinism. În Biserica Anglicană, se estimează că circa 100 de mii de islamici au primit creştinismul. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Ei au propriile lor biserici creştine, dar sunt siliţi să se ascundă din cauza pericolului represaliilor din partea musulmanilor. De asemeena, sunt mulţi arabi şi bengalezi convertiţi la creştinism.

Au fost recent multe rapoarte despre creşterea islamului în ţările occidentale şi chiar s-a pretins că numărul musulmanilor va depăşi numărul creştinilor din bisericile creştine. Este ciudat că media a evocat un număr de credincioşi musulmani mai mare decât capacitatea moscheilor înseşi. Care este adevărul?

Prezenţa în moschei în Marea Britanie este foarte slabă. Cea mai mare parte dintre musulmani nu a fost niciodată la o moschee. Tinerii efectiv au părăsit islamul, chiar dacă din raţiuni patriotice se declară musulmani. În moschei, ei nu găsesc un limbaj comun cu imamii provenind din Pakistan sau Bangladesh. Tinerii nu înţeleg limbile ourdou sau Bengali, ci doar engleza, şi mulţi au ruşine de islam din cauza terorismului. Consiliul nostru inter-religios a analizat prezenţa în moschei şi noi ştim care este adevărata realitate, şi ea este alarmantă pentru islam, dar este în avantajul unora să prezinte islamul ca o imensă forţă. Dacă luăm lista moscheilor să spunem din vestul Londrei, constatăm că sunt 20 de moschei, şi multe sunt goale, deşi dacă toţi ar merge la moschee, ar mai trebui construite multe. Într-o mare moschee din Londra, pentru rugăciunea de vineri, pot fi 300 de persoane. Una mai mică, în jur de 30 de persoane. Un mare număr de moschei sunt doar mici săli, frecventate doar vinerea. Cea mai mare parte dintre fideli este cea a părinţilor care îşi aduc copiii la moschee. După ce cresc, dispar. Creştinismul oferă o alegere liberă, deci creştinismul este mai bine adaptat la o viaţă într-un climat de toleranţă, islamul nu poate rezista la o probă ca aceasta.

Mass media vorbeste despre adopatea islamului de către numeroşi britanici. Musulmanii fac o imagine aproape triumfantă a islamului în Occident. Cu toate acestea, numărul real al membrilor de origine britanică în comunitatea musulmană este foarte mic, undeva în jur de 1200 de persoane. Cum comentaţi această contradicţie?

Întrebarea nu e simplă. Eu am fost implicat în misiunea islamului la britanici şi pot să spun că numărul acestor convertiri este minim. În locurile de rugăciune de vineri, numărul musulmanilor britanici în Londra este undeva de 1%. Iar în afara Londrei sub această cifră.  Toţi cunosc numărul real al convertiţilor. Sunt câţiva care acceptă islamul din cauza căsătoriilor cu musulmani. Aceşti britanici nu merg la moschee şi acceptarea lor este formală. Majoritatea acestor persoane sunt femei. De asemenea, descendenţii musulmanilor pakistanezi imigraţi îşi spun britanici, dar ei sunt fiii imigranţilor pakistanezi. Am vorbit cu multe femei care au divorţat de un musulman, şi numărul celor care au rămas musulmane este de aproape 25 în toată Londra.

Când unii musulmani spun că islamul este religia cu cea mai mare creştere în lume, imamii din Londra spun că această creştere se datorează nu credinţei şi misiunii, ci fecundităţii. Nu am nicio îndoială că creştinismul este mult mai puternic pe tărâm misionar.

Există mulţi musulmani care se convertesc la creştinism în Marea Britanie?

Pe de o parte sunt foarte mulţi. Aceasta se face fără nicio publicitate. Într-adevăr, în cele mai multe dintre şcolile islamice, un apostat de la islam trebuie executat, deşi imamii din principalele moschei din Londra spun că nu trebuie să fie executaţi apostaţii de la islam.

În acelaşi timp, putem spune că mult mai mulţi islamici părăsesc credinţa lor şi devin necredincioşi. Necredinţa este o maladie comună tuturor. Unii musulmani încearcă să prezinte ateismul şi absenţa religiei ca fiind caracteristici ale civilizaţiei creştine, dar musulmanii ei înşişi, mai mult decât creştinii, îşi pierd credinţa în lumea occidentală.

În acelaşi timp, un bun exemplu există în Rusia şi în alte ţări ortodoxe unde Biserica este în creştere, în ciuda libertăţii alegerii. Sper ca într-o zi să ajung acolo, dar acum vreau să îmi reconstruiesc viaţa ca şi creştin ortodox.

traducere: Pr. Ioan Valentin Istrati

sursa: http://orthodoxologie.blogspot.com via portalul Doxologia

Vizita IPS Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia) in Moldova

În perioada 14-21 iunie 2011, IPS Ştefan, arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a fost într-o vizită în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Teofan.

IPS Ştefan s-a întâlnit marţi 14 iunie cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ. După ce s-a închinat în Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Durău, ierarhul din Georgia s-a alăturat preoţilor şi preoteselor reuniţi la Durău în perioada 13-15 iunie 2011, cărora le-a vorbit despre viaţa Sfântului Maxim Mărturisitorul, sfânt care a fost exilat în locurile păstorite de Înaltpreasfinţia Sa. IPS Ştefan a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a vorbit despre importanţa rugăciunii şi despre problemele financiare ale Georgiei, „care, cu toate acestea, nu au pus interdicţie dezvoltării Bisericii”. Traducerea cuvântului Înalt Preasfinţiei Sale s-a făcut cu ajutorul tânărului Eugen Onu din Chişinău, student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Obştea Mănăstirii Agapia şi elevele Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la această aşezare monahală au participat joi 16 iunie la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan şi IPS Ştefan în ctitoria hatmanului Gavriil Coci. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Agapia. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” şi parohul enoriei „Sfântul Maxim Mărturisitorul” din cartierul ieşean Munteni.

Liturghie arhierească la Mănăstirea Agapia

La final, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a remarcat faptul că viaţa creştină, „mai ales cea din mănăstire, înseamnă dobândirea Sfântului Duh”. „Acest lucru îl spun cei care s-au împărtăşit de Duhul Sfânt şi au înţeles că în afară de dobândirea Lui nu există mântuire adevărată. Este bine să participăm la sfintele slujbe şi să păzim poruncile Bisericii, însă acestea trebuie aşezate sub adumbrirea Sfântului Duh. Mântuitorul Hristos ne spune: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. Această împărăţie se ia cu foarte multă străduinţă. Dumnezeu să Se milostivească spre noi, să aşeze asupra noastră iertarea Lui şi să ne primească în slăvita Sa împărăţie”, a spus IPS Teofan.

IPS Ştefan a mulţumit stavroforei Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, şi obştii acestei aşezări monahale „pentru dragostea şi duhovnicia” cu care a fost întâmpinat, adresând un scurt cuvânt maicilor şi elevelor prezente la slujbă.  „Dumnezeu este la fel pentru toţi oamenii şi ne ajută la fel pe toţi. Darul Sfântului Duh vine peste noi toţi în mod egal. Acum, depinde de vrednicia noastră cât reuşim a primi de la Duhul Sfânt. Cu ajutorul darului Duhului Sfânt, de multe ori ne oprim în a face fapte rele. Cel mai important gând este să tindem spre a face fapte bune”, a explicat Înalt Preasfinţitul Ştefan.

La Văratec, Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru obştea mănăstirii

Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Văratec, unde cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi de stavrofora Iosefina Giosanu împreună cu soborul mănăstirii. IPS Teofan şi IPS Ştefan s-au închinat la mormântul Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec. Cu acest prilej, Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru obştea Mănăstirii Văratec. „Consider că, pentru monahism, cea mai importantă este smerenia. Dacă nu avem smerenie, nu putem face nimic. Trebuie să avem răbdare în faţa multor ispite. Din aceste ispite ia naştere înţelepciunea. Dacă omul primeşte ispitele cu bucurie dumnezeiască, dacă are smerenie, are şi pace în suflet. Astfel, sufletul se bucură, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Chiar dacă în lume există răutate, dacă ai pace în suflet, eşti bun în faţa lui Dumnezeu. Este important să dobândim o comunicare duhovnicească cu Dumnezeu prin smerenie. Să tindem spre bucuria duhovnicească, de care nu vom fi îndestulaţi niciodată”, a mărturisit IPS Ştefan.

Vizita la Mănăstirea Neamţ

În după-amiaza zilei de 16 iunie, IPS Teofan şi IPS Ştefan au ajuns la ctitoria Sfântului Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, unde s-au închinat, şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Aici, cei doi arhierei s-au închinat fragmentului din moaştele Sfântului Ioan Iacob, aşezate într-un baldachin în biserica-paraclis a şcolii teologice.

Împreună cu elevii seminarului teologic nemţean

Arhipăstorul georgian a pornit apoi într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, însoţit de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de pr. prof. Dragoş Bahrim.

Sâmbătă, Înalt Preasfinţitul Ştefan a participat la slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a parohiei Dumbrava, Protopopiatul Paşcani, alături de IPS Teofan.

Credincioşii din parohia Dumbrava, precum şi din alte parohii ale Arhiepiscopiei Iaşilor au participat sâmbătă la resfinţirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. După întâmpinarea Înalt Preasfinţitului Teofan şi a Înalt Preasfinţitului Ştefan, a început rânduiala slujbei de resfinţire. Oamenii, veniţi în număr mare la această sărbătoare, au trecut prin sfântul altar, apoi au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită de cei doi arhierei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La evenimentul religios au fost prezente şi autorităţile locale, precum şi cei care au sprijinit lucrările la biserică. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în prima sâmbătă după Rusalii.

Părintele paroh şi-a exprimat bucuria pentru prezenţa soborului de ierarhi, preoţi şi diaconi, îndreptându-şi gândul de mulţumire faţă de cei care au sprijinit prin donaţii lucrările care s-au realizat în ultimii 15 ani. „Trebuie să păstrăm curată această biserică, dar şi să o zidim în sufletele noastre. Trebuie să continuăm această lucrare pentru a ne face vrednici de ziua de astăzi pe care am ajuns să o trăim”, a spus pr. paroh Nicolae Toia.

IPS Teofan a acordat rangul de iconom părintelui paroh Nicolae Toia şi distincţii de vrednicie celor care au sprijinit lucrările la biserica parohiei Dumbrava, iar apoi a citit o rugăciune de dezlegare.

Lăcaşul de închinăciune de la Dumbrava a fost ridicat între anii 1937-1948, fiind filie a parohiei Lespezi. Parohia Dumbrava a fost înfiinţată în anul 1997, când a fost numit aici paroh pr. Nicolae Toia. Între anii 2009-2010 sfântul lăcaş a fost pictat de către pictorii Vlad Anuţă şi Dumitru Aniculăesei din Botoşani. De asemenea, a fost înlocuit tot mobilierul (iconostas, catapeteasmă, strane), s-au achiziţionat candelabre, s-a refăcut instalaţia electrică, s-a înlocuit tâmplăria.

În cuvântul adresat cu prilejul resfinţirii bisericii parohiei Dumbrava, IPS Ştefan a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru „zilele pline de bucurii” de care a avut parte de când se află în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, amintind în continuare de începuturile Bisericii Ortodoxe din Georgia. „Biserica din Georgia a fost întemeiată de Sfântul Apostol Andrei, care, cu binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a atins de faţa ei o scândură. Pe această scândură a rămas chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Apostol Andrei, cu această icoană, a venit în Georgia, în anul 37 d.Hr. Aici, Sfântul Apostol Andrei a întemeiat prima eparhie în Georgia. S-a impus pentru o perioadă creştinilor de aici să se ascundă din cauza prigoanelor. În veacul al IV-lea a venit o fetiţă în Georgia pe care o chema Nina. Lucruri atât de deosebite a făcut încât a reuşit să lumineze poporul georgian din nou, după învăţătura Sfântului Apostol Andrei. Acest lucru s-a întâmplat în anul 326 d.Hr., când Georgia a devenit oficial ţară ortodoxă. Sfântul Constantin cel Mare a trimis în Georgia cu această ocazie cele două cuie cu care a fost pironit Mântuitorul în mâini, fragmente din Sfânta Cruce şi alte obiecte sfinte. Din acel moment Biserica Ortodoxă din Georgia îşi începe oficial misiunea ei pentru Hristos. În veacul al V-lea Patriarhia din Antiohia îi dă Bisericii din Georgia autocefalia. Viaţa bisericească se dezvoltă prin construirea de biserici şi mănăstiri. În Georgia nu au fost mişcări împotriva icoanelor. Din acest motiv s-au păstrat icoanele vechi, ca şi cele noi. Icoana pe care Sfântul Apostol Andrei a adus-o se află şi astăzi în Georgia. În prezent, în Georgia sunt foarte multe probleme de ordin politic, însă politica nu poate face nimic cu poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu nu e ceva naţional. Toţi creştinii ortodocşi suntem un popor al lui Dumnezeu. A fi numiţi popor al lui Dumnezeu nu trebuie să ne dea motiv de mândrie. Acest lucru reprezintă o datorie mare unul pentru altul şi faţă de Dumnezeu. Când Dumnezeu ne dă binecuvântări, să primim cu mulţumire, iar când avem ispite, să le primim, pentru că ştim că sunt de la Cel Preaînalt. În ispite devenim mai puternici, pentru că acestea ne întăresc, dacă le primim cu credinţă”, a spus IPS Ştefan, care a îndemnat credincioşii să se spovedească atunci când doresc să se „spele de păcate”.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înalt Preasfinţitul Ştefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi şi Tsageri (Georgia) s-au aflat sâmbătă după-amiază în parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani. Într-un foişor, aflat lângă Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost săvârşită slujba binecuvântării casei celei noi. IPS Teofan şi IPS Ştefan au stropit cu Agheazmă mică şi cu untdelemn sfinţit casa socială şi casa parohială. La eveniment au participat peste 100 de credincioşi, autorităţi locale şi copii îmbrăcaţi în costume naţionale. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a aşezat pe sfânta masă a bisericii parohiale din Giurgeşti sfântul antimis.

Părintele paroh Dumitru Rusu, care slujeşte de opt ani la Giurgeşti, a amintit că după ce biserica parohiei a fost renovată în urmă cu patru ani, casa parohială a fost ridicată începând cu anul 1999, iar anul acesta au fost terminate lucrările şi la casa socială. „Parohia Giurgeşti este formată din 130 de familii şi chiar dacă oamenii sunt puţini la număr au o inimă foarte mare. Acest lucru se vede prin ceea ce s-a realizat. Am reuşit să-i mobilizez pe enoriaşi, iar ei m-au ajutat foarte mult, înţelegând mesajul Bisericii. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit putere şi curaj pentru a duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus. Mulţumesc Înalt Preasfinţiilor Voastre pentru dragostea pe care aţi avut-o, răspunzând invitaţiei noastre”, a spus pr. paroh Dumitru Rusu, care a fost hirotesit iconom.

IPS Ştefan a adresat un cuvânt cu acest prilej, remarcând că într-un sat precum Giurgeştiul oamenii au o comunicare „mult mai sinceră cu Dumnezeu”. IPS Părinte Mitropolit Teofan şi-a exprimat bucuria pentru faptul că zestrea parohiei Giurgeşti s-a „întregit prin ridicarea casei sociale şi a celei parohiale”, apreciind lucrarea pastoral-misionară şi cultural-religioasă care se derulează aici. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a acordat mai multor persoane distincţii de vrednicie, fiilor satului sau credincioşilor care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor din ultimii ani, iar apoi i-a premiat pe copiii care au participat la concursul derulat de şcoala din localitate.

Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri a slujit duminică, 19 iunie, alături de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în parohia Ruşi – Belceşti, Protopopiatul Hârlău, cu prilejul sfinţirii altarului lăcaşului de cult.

Una dintre cele mai mari biserici din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, a adunat în urmă cu două zile sute de credincioşi, cu prilejul sfinţirii sfântului altar. De dimineaţă, soborul de preoţi, autorităţile locale, credincioşi şi zeci de copii îmbrăcaţi în costume naţionale i-au întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Teofan şi IPS Ştefan. Programul liturgic a început cu slujba de sfinţire a altarului Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1999 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Lucrările au fost coordonate până la zidirea celei de-a doua centuri de părintele Vasile Florariu de la parohia Satu Nou – Belceşti. Din anul 2003, şantierul a fost continuat de părintele Alexandru Florariu. În anul 2007, părintele Alexandru Florariu se transferă la parohia Hodora, Protopopiatul Hârlău, iar în postul de paroh este numit părintele Constantin Săndulache de la parohia Spinoasa. Lucrările sunt continuate de noul paroh împreună cu membrii consiliului şi comitetului parohial, având sprijinul enoriaşilor şi al unor donatori. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscopul de Lentekhi şi Tsageri (Georgia), alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Adrian Giosan, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Înalt Preasfinţitul Ştefan a vorbit în cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej despre sfinţi, „prin care se vede asemănarea noastră cu Dumnezeu”.  „Chipul lui Dumnezeu şi asemănarea cu El se dobândesc prin fapte bune, iar acestea ne pot duce la mântuire. Sfinţii, prin viaţa lor, au dobândit chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Astfel îi avem ca exemple, pentru că Mântuitorul ne spune: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!”. Să urmăm calea sfinţilor şi să purtăm chipul lui Dumnezeu cu demnitate”, a îndemnat IPS Ştefan. IPS Teofan a explicat semnificaţiile Evangheliei din Duminica I după Rusalii, iar pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a amintit celor prezenţi că în perioada următoare lucrările la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” vor fi continuate, îndemnând credincioşii să sprijine finalizarea acestora. Părintele Constantin Săndulache a mulţumit celor doi arhierei pentru prezenţă şi celor care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaş. Părintele Alexandru Florariu a amintit că, deşi slujeşte în altă parohie, „a pus mult suflet” la biserica unde şi-a început activitatea ca preot, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. „Când faci ceva pentru prima dată îţi rămâne în inimă. Văd aici multe persoane care au lucrat şi au ajutat. De aceea îmi îndrept gândul de mulţumire faţă de ei şi faţă de Înalt Preasfinţiile Voastre”, a mărturisit pr. Alexandru Florariu. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a acordat părintelui paroh Constantin Săndulache şi părintelui Alexandru Florariu rangul de iconom, iar persoanele care au sprijinit la ridicarea bisericii au primit distincţii de vrednicie.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan şi-a încheiat vizita în România ăn ziua de 21 iunie 2011, când a fost primit în audienţăla Reşedinţa Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan a mulţumit pentru primire şi a transmis Patriarhului României un mesaj frăţesc de salut din partea Preafericitului Părinte Ilie II, Patriarhul Catolicos al Georgiei.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menţionat legăturile istorice dintre cele două Biserici Ortodoxe Surori şi a apreciat dinamismul vieţii bisericeşti din Patriarhia Georgiei, unde, în ultimii ani, au fost restaurate biserici şi mănăstiri şi construite noi lăcaşuri de cult, în pofida perioadei dificile prin care a trecut în ultima perioadă poporul georgian.

Patriarhul României a subliniat necesitatea intensificării cooperării dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, prin derularea unor programe comune spirituale, misionare şi culturale, conferinţe teologice şi pelerinaje în cele două ţări, mai ales că în eparhia de Tsagheri şi Lentekhi arhipăstorită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ştefan se păstrează moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai propus oaspetelui georgian prezentarea la posturile de radio şi televiziune TRINITAS şi publicaţiile Lumina ale Patriarhiei Române de ştiri şi alte materiale documentare din actualitatea bisericească georgiană, cu scopul informării şi familiarizării credincioşilor din România cu viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe a Georgiei.

sursa:

1. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;0;58550;0;IPS-Stefan-al-Arhiepiscopiei-de-Lentekhi-si-Tsageri-%28Georgia%29-in-pelerinaj-in-Moldova-si-Bucovina.html

2. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58659;0;Biserica-din-Dumbrava-a-imbracat-haina-noua-a-resfintirii.html

3. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58720;0;Binecuvantare-arhiereasca-in-parohia-Giurgesti.html

4. http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;58719;0;Altarul-bisericii-parohiei-Rusi-sfintit-de-IPS-Teofan-si-IPS-Stefan.html

5. http://www.doxologia.ro/video/conferinte/inaltpreasfintitul-stefan-kalaijashvili-arhiepiscop-de-lentekhi-tsageri-georgia

6. http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/arhiepiscop-georgian-vizita-la-patriarhia-romana

Interviu cu IPS Kallistos Ware despre aspectele lucrării misionare a Bisericii Ortodoxe

În 1960, Editura Penguin Books a cerut tânărului Timothy Ware (26 ani) să scrie o carte despre credinţa creştin-ortodoxă, recent îmbrăţişată de el. Prima sa reacţie a fost să spună nu, nu era orthodox decât de doi ani. Dar un prieten l-a determinat să o scrie.

Acum, după 50 de ani, cartea “Biserica Ortodoxă” rămâne ghidul perfect pentru cei ce vor să cunoască importanţa şi adevărul Ortodoxiei. De la prima sa carte, Ware a devenit monah şi a primit numele de Kallistos, apoi lector la Universitatea Oxford şi apoi Mitropolit de Diokleia pentru ortodocşii creştini din Marea Britanie.

Înalt Preasfinţitul Kallistos a conferenţiat săptămânatrecuta la Universitatea North Park şi la Colegiul Wheaton din Statele Unite despre cum ar putea evangheliştii să înveţe din Ortodoxie şi ce ar putea învăţa ortodocşii de la evanghelişti.

Redactorul-şef al publicaţiei “Christianity Today”, David Neff, l-a intervievat în timpul acestei vizite.

Câţiva prieteni care au primit Ortodoxia, vorbesc despre tradiţia ortodoxă ca fiind fixată de foarte devreme şi fără putinţă de schimbare. Eminenţa Voastră vorbiţi despre tradiţie într-un mod mai dinamic.

Ai zis bine că eu gândesc tradiţia ca pe ceva dinamic. Vă amintesc de definiţia pe care a dat-o tradiţiei marele teolog ortodox rus, Vladimir Lossky: „Tradiţia este viaţa Duhului Sfânt în Biserică”. În mod clar, tradiţia este viaţă; nu e o formulă fixă. Cu atât mai puţin este o scriere în volume îmbrăcate în piele. Tradiţia este viaţă, şi e viaţa lui Hristos prezent în Biserică prin Duhul Sfânt. Nu este o doctrină fixă, ci înţelegerea de sine continuă şi critica de sine a comunităţii creştine.

Ce ţine această înţelegere de sine de a nu rătăci?

Sfintele Scripturi aşa cum a fost înţelese în Biserică şi de către Biserică prin secole. Cu această înţelegere a Sfintei Scripturi, noi vom apela în mod particular la părinţi şi la sfinţi. Tradiţia nu este a doua sursă pe lângă Scriptură; în mod clar, normativ pentru noi, ortodocşii, este Scriptura aşa cum a fost ea interpretată de cele şapte sinoade ecumenice. Dar tradiţia trăieşte. Era părinţilor nu s-a oprit în secolul al V-lea sau în secolul al VII-lea. Noi putem avea sfinţi părinţi acum, în secolul al XXI-lea, la fel ca părinţii vechi.

Implozia comunismului a lăsat un vacuum spiritual şi colegii noştri protestanţi evanghelişti s-au grăbit să intre în Rusia. Au fost tensiuni pentru că aceştia au încercat să arate oamenilor o altă înţelegere a Bibliei şi să facă mai personală credinţa lor. De ce este atât de dificil pentru ortodocşi şi evanghelişti să lucreze împreună în ţările post-comuniste?

Ortodoxia a simţit şi simte un adânc resentiment pentru că evangheliştii s-au mutat în teritoriul lor. Ei au simţit că noi am suferit persecuţii în Rusia pentru 70 de ani, uneori foarte grele, şi ne-am luptat să păstrăm credinţa, trecând prim imense greutăţi. Acum, că persecuţia s-a oprit, oameni din Occident, care nu au suferit la fel s-au mutat aici şi ei ne fură oamenii. Noi simţim ca şi cum fraţii noştri creştini ne înjunghie pe la spate. O pun într-o exprimare extremă, dar acesta este sentimentul. Legat de aceasta, este şi înţelegerea în Rusia şi în alte ţări ortodoxe a ceea ce este numit teritoriul canonic. Ortodoxia este Biserica locului. De aceea, ei simt că dacă alţi creştini vin aici, ei ne fură oile. Ştiu că evangheliştii privesc acest lucru în mod diferit. Ei spun: „Aici există o ţară cu un număr enorm de oameni care sunt total fără biserică, care de 70 de ani nu au avut nicio şansă de a trăi împreună cu Iisus Hristos şi trebuie să-i ajutăm”. Dar nu în acest fel privesc ortodocşii acest lucru. Ei doresc cooperarea, dar resping tot ce ar implica furtul de credincioşi.

traducere: Pr. Ioan Valentin Istrati

sursa: christianitytoday.com via Portalul  Doxologia si Ziarul Lumina

Mitropolitul marturisitor Sebastian Rusan

Era un slujitor format la şcoala teologică a lui Andrei Şaguna, era preotul permanent alături de poporul său şi cel care, oriunde păstorea, ridica un altar spre slava lui Dumnezeu. Ajuns mitropolit al Moldovei, în 1950, Sebastian Rusan, ca şi alţi ierarhi ortodocşi români, nădăjduia în schimbarea regimului politic cu ajutorul anglo-americanilor. Nu de puţine ori, în discursul său, mitropolitul îşi manifesta speranţa în venirea americanilor, iar informatorii Securităţii consemnau de fiecare dată: „Cu riscul de a nu mai fi mitropolit, doresc schimbarea regimului; am gineri buni care azi pătimesc, dar care mâine vor avea o situaţie bună”. În decembrie 1953, spunea: „Anul acesta vine sfârşitul comuniştilor de pe tot pământul, pentru că ei sunt duşmani ai Bisericii; nu vor reuşi să nimicească Biserica; timpul le-a sosit şi se vor duce în iad cu toţi”. La fel se exprima mitropolitul într-o adunare a preoţilor din Iaşi, din aprilie 1954: „Voi, care întotdeauna aţi dus munca de lămurire pentru pacea internă dinlăuntrul ţării, lămuriţi poporul şi îndemnaţi-i la muncă şi linişte, căci în Scriptură spune: Numai cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Faţă de astfel de afirmaţii, informatorii Securităţii consemnau cu exces de zel cum se crea o atmosferă potrivnică autorităţilor comuniste, iar încrederea în oamenii Bisericii creştea tot mai mult. Cu toate avertizările venite din partea autorităţilor comuniste, mitropolitul nu şi-a schimbat atitudinea. În consecinţă, la 15 septembrie 1956, mitropolitul Sebastian trecea la cele veşnice, efect al otrăvirii provocate de instrumentele regimului comunist.

sursa: Ziarul Lumina